Hai la grădiniță!

Un articol despre cum să ne pregătim copilul pentru integrarea în colectivitate și despre cum să tratăm acest moment ca pe o fereastră către dezvoltarea copilului nostru și nu ca pe o despărțire

*

Amintirile mele legate de grădiniță nu sunt deloc fericite. A fost un eșec total și nu știu dacă am fost la grădiniță, legat, un an de zile. Îmi amintesc și acum cât de stresată mă simțeam, și nu avea legătură cu gândul că nu mai vin părinții să mă ia de acolo ci cu faptul că nu reușisem să stabilesc niciun fel de legătură cu vreuna dintre educatoare.

Eram un copil extrem de timid și retras, crescut de bunici, iar mersul la grădiniță s-a întâmplat după vârsta de 5 ani, ca eu să mă obișnuiesc cu colectivitatea și cu un program impus… să nu merg la școală direct din bătătura bunicilor. Singurul lucru bun a fost că acolo m-am împrietenit cu câțiva copii, alături de care am mers până în clasa a 12-a.

De ce v-am făcut această mărturisire? Pentru că eu cred cu tărie că felul în care ne creștem copiii se bazează, mai ales prin latura care vine din subconștientul nostru, pe experiențele din copilăria noastră, iar angoasele pe care le transferăm fără să fie cazul și fără să ne dăm seama copiilor noștri, îi afectează.

Am ținut cont de acest aspect și înainte de a lua decizia de a-l duce pe Mathias, primul meu copil, la grădiniță. M-am uitat către copilăria mea, am retrăit amintiri și bune și rele și le-am luat drept reper. Pentru că, mai ales la primul copil, toate fricile, nesiguranța, stresul, vin din faptul că nu știm la ce să ne raportăm, lipsa experienței în creșterea și educarea unui copil ne copleșește, și e firesc. Deși ne pregătim cât se poate de mult pentru momentul în care devenim mame pentru întâia oară și pentru toate etapele noi din viața primului nostru copil (citim, întrebăm specialiști, ne înscriem în tot felul de grupuri, pe forumuri, participăm la ateliere), ajungem uneori în următoarele situații:

  1. Încercăm să punem în practică tot felul de metode despre care aflăm din diferite surse de documentare, dar acestea nu dau rezultate;
  2. Ne comparăm cu alte mame care vorbesc despre reușitele lor și apare gândul “nu sunt o mamă bună“;
  3. Stabilim standarde nerealiste și așteptăm ca totul să se întâmple peste noapte;
  4. Uităm să ne raportăm la NOI, la propriile principii, la personalitatea noastră.

Vreau să vă povestesc acum despre cum a fost integrarea în colectivitate pentru cei trei copii ai mei.

Cum am ales grădinița?

Mathias avea un an și opt luni când am decis că vreau să-l integrez în colectivitate, adică înainte cu 2 luni să se nască sora lui, Klara. M-am gândit că e cea mai bună soluție pentru noi, ca să pot face față situației de a avea un bebeluș și un copil încă atât de mic, aflat în perioada în care avea nevoie să facă multe activități. Important era ca Mathias să se simtă fericit și în siguranță la grădiniță pentru ca restul lucrurilor să decurgă bine.

Mi-am dorit o grădiniță unde Mathias să se simtă ca într-o familie și unde să vad și să simt că el reușește să se conecteze cu educatoarea, pentru că ea urma să fie acolo, punctul lui de sprijin, de siguranță și încredere în lipsa mea. M-am bazat pe instinctul meu și pe ceea ce am simțit. Când am mers cu Mathias la grădinița la care și avea să rămână până a plecat la școală, i-am văzut reacțiile, am văzut cum a privit-o pe educatoare, cum a interacționat cu ea și cu mediul nou în care se afla. Am simțit pur și simplu că acela este locul potrivit pentru noi.

Nu am fost descurajată nici de faptul că în sălile de activități nu erau camere de supraveghere ca să-l pot urmări pe Mathias. Angela Milăr, directoarea grădiniței, care astăzi este un om atât de apropiat inimii mele, mi-a spus: “aici relația noastră se bazează pe încredere, dacă nu simți că poți avea încredere în mine, în oamenii de aici și în acest loc, atunci nu te încurajez să-ți lași copilul aici. El va simți acest lucru!“ Și câtă dreptate avea! Din priviri m-am înțeles cu soțul meu, care și el a simțit că acela este locul potrivit pentru băiatul nostru, și am decis să-l înscriem.

De grădiniță aflasem absolut întâmplător de la un coleg de redacție care avea ambii copii la această grădiniță. Înainte mai vizitasem un alt loc de unde plecasem cu lacrimi în ochi și inima strânsă, deși nu aș putea spune exact ce m-a deranjat. Felul în care i-am simțit și perceput pe copiii pe care i-am văzut atunci acolo, m-a sensibilizat.

În concluzie am ales cu inima și cu toată încrederea. Menționez că este o grădiniță privată cu tarife medii și cu programă Montessori.

Cum am abordat integrarea copilului?

  1. Pregătirea copilului

Am început să-i vorbesc lui Mathias senină, zâmbitoare și cu încredere despre ce se va întâmpla în perioada următoare, despre faptul că îl vom duce într-un loc frumos, în care va fi cu alți copii, i-am spus ce fel de activități va face acolo, i-am vorbit despre educatoare și i-am repetat zilnic că îl vom duce dimineața și apoi îl vom lua, că nu va rămâne la grădiniță, că nu va fi abandonat acolo și că “mama îl iubește tot timpul, și când el este acolo la grădiniță, mama îl iubește și se gândește tot timpul la el“. Îi spuneam aceste lucruri privindu-l în ochi, în momente de afecțiune și de calm. I-am repetat aceste lucruri și în zilele în care eram cu el la acomodare.

  1. Pregătirea părinților

La fel de important este ca și părinții, în special mama, să se pregătească pentru acest pas mare – integrarea copilului în colectivitate. Multe mame simt acest moment ca pe o despărțire, ca o ruptură de puiul cu care poate au stat 24 de ore din 24 de când s-a născut. Un cocktail de emoții greu de descris în cuvinte se va declanșa în momentul în care mama își va lăsa copilul la grădiniță. De la cea mai mare temere, aceea că puiul va plânge, nu își va găsi consolare și se va simți abandonat, până la gândul că mâncarea nu îi va fi pe plac și va sta nemâncat.

Trebuie să discutăm deschis despre toate acestea și să conștientizăm tot ceea ce ne frământă. Să nu tratăm momentul ca pe o despărțire, ci ca pe o fereastră deschisă către dezvoltare și cunoaștere. De mare ajutor este să vorbim despre temerile noastre și cu viitoarea educatoare a copilului și să cunoaștem oamenii și mediul în care va merge copilul nostru. Ideal ar fi și ca momentul ales pentru începerea grădiniței să fie când unul dintre părinți este disponibil să ia copilul în orice moment, să nu fie constrâns de prezența la serviciu. Acest aspect ar fi un stres în plus pentru părinte.

  1. Perioada de acomodare

La sfaturile Angelei Milăr, care este si consultant educațional, am abordat o integrare graduală – potrivită copiilor care merg în colectivitate mai devreme de 3 ani. Am început astfel: în prima săptămână am stat pe un scăunel în holul de la intrarea în sala de clasă. I-am spus lui Mathias că dacă vrea să interacționeze cu ceilalți copii, să deseneze sau să folosească materialele din clasă poate să intre cu încredere, iar eu îl voi aștepta. A venit de mai multe ori la mine, dar din ce în ce mai puțin în zilele care au urmat.

După aproximativ o săptămână, am ieșit și îl așteptam în curtea grădiniței. În situațiile în care începea să plângă și părea că nu se va liniști în câteva minute, atunci era adus la mine și îl asiguram că eu voi fi pregătită pentru el și voi veni dacă el are mare nevoie de prezența mea. Din curte, m-am mutat în părculețul de lângă grădiniță, pregătită să apar dacă ar fi plâns după mine. Stabilisem cu educatoarele că dacă nu se liniștește în 15 minute, eu să vin.

Pare un proces greoi, care necesită multă răbdare, dar mi-am asumat acest lucru mai ales pentru că Mathias era încă mic, iar eu îmi doream ca el să înțeleagă tot acest proces și să aibă încredere că dacă are nevoie de mama, eu voi fi acolo pentru el. După cam o lună jumate a ajuns să rămână până după masa de prânz, și după aproximativ două să și doarmă la grădiniță.

De ajutor este și crearea unei rutine potrivite și adaptate familiei voastre din momentul în care copilul este trezit și până este lăsat la grădiniță.  Îmbrățișările și pupicii de la poarta grădiniței să nu dureze minute în șir ci să se petreacă energic și cu multă voie bună. După perioada inițială de acomodare, la noi a funcționat foarte bine și faptul că cel mai des era dus la grădiniță de soțul meu. Lăsarea la grădiniță de către tată s-a dovedit a fi benefică în definitivarea procesului de adaptare.

În rest, petreceți cât de mult timp puteți cu copilul, vorbiți deschis despre ceea ce simțiți și despre emoții și aveți toată încrederea în copilul vostru. Veți simți dacă la grădiniță se întâmplă ceva de care să vă îngrijorați.

Mult succes!

* Mulțumesc Angelei Milăr, consultant educațional și educator Montessori Edu, pentru toate sfaturile pe care mi le-a dat de-a lungul anilor și pe care le-am împărtășit aici, cu voi.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *