Când am decis că diminețile sunt ale mele

Era 7.15 dimineața, aveam vreo 16 ani și mergeam pe Maior Coravu. Era ger și zăpada neatinsă. Pășeam și auzeam cum scârțâie zăpada sub cizmele mele. Mergeam la sala de atletism Lia Manoliu, la antrenamente. Mă simțeam obosită, mergeam cu capul în jos și îmi priveam pașii. Nici nu cred că mă trezisem bine. Până acolo mersesem… destule stații cu autobuzul luat de la capăt și mai aveam de mers și pe jos. Făceam asta de la 9 ani. După antrenamente fugeam acasă și apoi la școală unde intram de regulă la 12. Pe drumul acela parcurs pe jos încercam să mă motivez psihic pentru antrenamente, să fiu mai bună. Mă gandeam la ce greșeam, la ce îmi spuneau antrenorii că nu fac bine. Încercam să vizualizez greșelile. Piciorul stâng îmi rămânea mereu în spate și dădea jos ștacheta. Cu gândurile astea priveam în jos. Fără să-mi dau seama am ridicat capul și am văzut toată aleea care se întindea în fața mea. Un culoar perfect, neatins. M-am uitat în jur și am descoperit un peisaj minunat. Pe o parte a strazii M. Coravu este parc. Era superb. Ce vă spun e absolut banal, dar senzațiile pe care le-am trăit atunci mi-au rămas atât de bine întipărite în minte… Natura are un impact aparte în viața mea. Aerul, lumina, scârțâitul acela s-au amestecat cu gândurile mele. Am tras aer în piept și am început să zâmbesc. Eram deodată mulțumită. Fericită. Până am ajuns la sală m-am gândit cât de mult îmi place să fac sport, cât de fericită sunt când intru în sală și simt mirosul de tartan. Mi-am amintit că a fost alegerea mea să fac sport, că nu mă obligă nimeni să continui, că acela este timpul meu în care mă simt importantă, pentru că am obiectivele mele… mici… să trag mai bine acel picior stâng…

Am simțit să vă povestesc acest moment pentru că atunci am hotărât, fără să bănuiesc ce îmi va rezerva viitorul, că nu o să mă mai plâng de trezitul de dimineață și că o să încerc mereu să fac ceea ce îmi place și atâta vreme cât o să simt așa. Dacă să poți face ceva ce îți place și îți aduce satisfacții înseamnă să te trezești când cei mai mulți dorm, acela nu e un sacrificiu. De atunci diminețile au devenit ale mele.  

Uneori uit cum se vede din exterior acest trezit al meu la ora 3.45 și nu înțeleg imediat reacția de compătimire a celor care află la ce oră merg la serviciu, apoi îmi amintesc că acesta este normalul pentru mine. Nu spun că nu sunt dimineți în care și mie îmi este mai greu să mă trezesc, ori îmi este pur și simplu somn. Uneori dorm 3 ore pe noapte. Îmi spun însă că cel mai important este să mă trezesc la timp și să nu întârzii, somnul pirdut îl recuperez cumva. Nu mă plâng.

Diminețile sunt ale mele.

15 Comments

  1. Avatar carolina 11 mai 2020 at 7:26 pm

    Foarte frumos articolul! Sincer, mi-au dat lacrimile. Sigur vor iesi oameni in adevaratul sens al cuvantului cu atata iubire.

    Reply
    1. Petrea Lavinia Petrea Lavinia 11 mai 2020 at 8:34 pm

      💕 Mulțumesc! Și mulțumesc și că te-ai aflat aici și ai citit! Să fim sănătoși!

      Reply
  2. Avatar Cornelia Mandu 12 mai 2020 at 5:56 am

    Sunteți minunată! Vă urmăresc cu admirație de ani de zile. Pro tv este televiziunea sufletului și mereu a fost visul meu de a ajunge să lucrez acolo. Probabil, nu am avut suficient curaj să încerc. Probabil, Dumnezeu a considerat că nu e pentru mine sau că nu e momentul. Cert este că sunteți unul din oamenii deosebiți pe care îi admir pentru profesionalism, pentru zâmbet, pentru ceea ce transmiteți dincolo de sticlă, ca om și ca jurnalist. Iar, acum, aceste scrieri sunt dovada faptului că nu m-am înșelat. Succes, sănătate, speranță,încredere, iubire!

    Reply
  3. Avatar Elena Panaite 14 mai 2020 at 5:12 am

    ♥️

    Reply
  4. Avatar Mihaela 14 mai 2020 at 6:14 am

    O persoană minunată. 😘🤗

    Reply
  5. Avatar Mirela 14 mai 2020 at 7:12 am

    Te admir foarte mult, Lavinia. Transmiți o căldură aparte prin cuvinte. ❤

    Reply
    1. Petrea Lavinia Petrea Lavinia 14 mai 2020 at 12:29 pm

      Înseamnă mult pentru mine cuvintele dvs. și îmi dau încredere să merg mai departe! Am avut nevoie de ceva timp să îmi fac curaj să încep să scriu aici. 🤗

      Reply
  6. Avatar Liliana 14 mai 2020 at 11:06 am

    wow! nu stiam ca ai facut atletism! ce tare!! poate alergam o data impreuna, sa imi dai niste sfaturi

    Reply
    1. Petrea Lavinia Petrea Lavinia 14 mai 2020 at 12:24 pm

      Te îmbrățișez, Lili! Mulțumesc că ai citit! 😘 Cu prima ocazie, alergăm!

      Reply
  7. Avatar Deacu florentina 14 mai 2020 at 11:37 am

    La varsta mea , 60!!! Am trait atatea dimineti , carora le.am spus mereu,, cu noaptea in cap si dimineata in sac „…Am avut rasarituri de soare, pe oriunde m.au purtat pasii ! Desigur , suntem multi care avem / iubim rasatitul…Si apusul asisderea ! Esti un copul minunat ! Un om cu o energie aparte! Te binecuvanteaza Domnul / cetul / universul ! Sa fii sanatoasa si fericita , fata atat de draga inimii mele!!!

    Reply
    1. Petrea Lavinia Petrea Lavinia 14 mai 2020 at 12:26 pm

      Mulțumesc mult, dragă și frumoasă doamnă! Va îmbrățișez tare! 💕

      Reply
  8. Avatar Nicoleta 14 mai 2020 at 2:10 pm

    Te admir din suflet! Emani bunatate si liniste:)

    Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *