Viața din tine ești tu

Viața din tine ești tu…

Mă uit la copiii mei și îmi răsună zilnic în minte aceste cuvinte – “viața din tine ești TU!” – care, cândva, au fost titlul unei campanii împotriva avortului. Nu cred că poate fi concentrată mai bine, mai simplu și mai frumos de atât, importanța momentului în care ia naștere o viață și renaști și tu. Devii părinte.

Tu devii univers!

Cât de frumos și nobil… și înfricoșător în același timp.

Mă uit la Klara și la Karin. Sunt însemnate în frunte. La fel ca mine! Ne-am născut cu un semn în frunte – hemangiom în forma literei V (litera este perfect aleasă 😉 – doar ne cheamă Varga). La mine s-a estompat destul de mult în timp și se observă când nu am machiaj și trec prin diferite stări emoționale. La fete este mult mai vizibil și sunt întrebată de multe ori: ce au în frunte? Chiar și alți copii mă întreabă ce au fetele în frunte. Pentru că nu este o formă complicată care să necesite tratament sau o intervenție chirurgicală, nu mi-am pus problema să fac ceva ca să îndepărtăm acest hemangiom din considerente de estetică. Nu mi se pare că suntem mai puțin frumoase pentru cei pentru care contăm, dacă avem un V în frunte.

Aș putea să spun: Off, fetele mele au luat de la mine ce era mai rău (din punct de vedere fizic), semnul din frunte! Așa cum mai glumim noi, parinții, uneori, pe seama lucrurilor moștenite de copiii nostri. Dar nu am să o fac niciodată! Când eram mică mă rușinam din cauza semnului din frunte și nu ridicam capul din pământ. Acum mă iubesc așa cum sunt și știu că fetele mele nu se vor simți mai puțin frumoase pentru că sunt diferite. Mathias are un singur pliu palmar la o mână și alte câteva particularități fizice.

Copiii mei sunt cei mai frumoși pentru mine și îi învăț să se iubească așa cum sunt. Și, sub aceste chipuri unice și neprețuite, construim. Construim baza pe care ei vor deveni oameni mari. Dar cum? Cum să o facem ca să nu dăm greș, ori cel puțin să simțim că facem bine ceea ce facem?! Cu iubire și răbdare, este primul răspuns care îmi vine în minte. Și, când sunt într-un impas și mă întreb ce fac eu acum, când Klara i-a tras o palmă lui Mathias? Mă pun în genunchi lângă ea și o iubesc și apoi îi explic câteva lucruri. Da! Și mâine o să facă la fel. Dar o să am răbdare. O să-i mai dea o palmă fratelui ei, și eu o să fac la fel cu ea, o să mă pun în genunchi și o să o iubesc și știu că ea o să-l loveasca din ce în ce mai rar.

Copiii mei sunt EU, copiii mei sunt EL, tatăl lor. Și mă voi gândi în fiecare zi la asta. Și mă voi uita mai întâi la mine și la tatăl lor, la noi, înainte de a pune presiune pe copii să fie într-un anumit fel. Da, îmi doresc ca ei să fie o varianta mai bună a mea sau a tatălui lor, dar știu că vor fi. Pur și simplu. În felul ales de ei, modelat pe propriul lor temperament și pe propria lor personalitate.

3 Comments

  1. Avatar Anca 15 mai 2020 at 5:49 pm

    Felicitări, scrii foarte frumos! Te admir și e o plăcere să citesc articolele!

    Reply
  2. Avatar Mary corlan 15 iunie 2020 at 8:12 am

    Rezonez cu ceea ce ai scris. Sa fii părinte e o provocare zilnică, la Pachet cu iubire și multa răbdare. Dar nu e ușor. Ne umplem rezervorul de dragoste și zilnic ne reactivam.

    Reply
  3. Avatar Vali Stefan 6 octombrie 2020 at 3:29 pm

    Foarte frumos ai povestit,m-am emoționat…mai ales ultima parte,sănătate și bucurii!

    Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *