“Mama ne iubește pe toți trei, la fel!” Despre gelozia între frați

“Mami, vreau la tine!“ aud apăsat, plâns și tânguitor pe trei voci. Trei glasuri care mă strigă în același timp și așteaptă fiecare un răspuns doar pentru el, în acel moment. Nu mai târziu. Sunt tentată să aleg, după ce evaluez rapid nevoia fiecăruia, pe cine iau în brațe sau față de care dintre ei acționez mai întâi, iar uneori o fac: aleg. E bine? E corect?… E firesc, și nu înseamnă că-l iubesc mai puțin pe vreunul dintre cei trei… este răspunsul meu, de mamă care are doar două mâini, dar care s-ar tăia în trei bucăți egale dacă ar putea. Copiii nu știu însă asta. Iar gelozia între frați, cred eu, pornește din lupta lor pentru mama. Pentru atenția mamei. Pentru o privire a mamei doar pentru el, pentru râsul mamei provocat de el, pentru furia mamei provocată doar de el, pentru orice fel de reacție a mamei pentru care el să se simtă stăpân. Și doar el.

De cele mai multe ori când aud “mami, vreau la tine“ de trei ori, mă așez și îi iau pe toți trei în brațe. Așa cum pot, și le spun clar: “uite, piciorul acesta, Karin, este pentru tine, să te așezi, iar acesta, Klara, pentru tine. Mathias, tu stai aici și te pot cuprinde în brațe“. Și atunci, cu ei așa, le spun “mama vă iubește pe toți, tot timpul“, apoi le șoptesc pe rând, uitându-mă în ochii fiecăruia și rostindu-le numele: “te iubesc, sunt aici pentru tine!“. Indiferent de care era solicitarea lor în acel moment, dincolo de “mami, vreau la tine“. Este cel mai simplu mod de a-i asigura mereu de dragostea mea egală și de atenția mea.

Îi iubesc pe toți trei de-mi explodează inima. Iar ei trebuie să simtă și să audă asta, zilnic!

Copiii au nevoie să primească asigurări că mama îi iubește. Îi aude și îi vede. De aceea eu le spun zilnic, pe lângă “te iubesc“, și: “te văd“ și “te aud“. Sunt mesaje scurte și clare, și așa, copiii află ce simt deja din partea mamei, dar nu știu să definească: dragostea necondiționată, egală, dar specială, a mamei pentru fiecare dintre frați.

Eu am aflat că pe acest tip de comunicare se pot construi atâtea!… Cu răbdare, cumpătare și dragoste. Și vă asigur că nu sunt doar vorbe înșirate aici. În fiecare zi mă găndesc la răbdare. Am observat că, dacă le explic ceva copiilor o dată, de două ori, de trei ori, ei par să nu aibă nicio reacție. Nu o au însă imediat, sau când mă aștept eu să o aibă, dar știu că mă vor surpinde ei când vor fi pregătiți, exact cu reacția pe care eu mi-o doresc. Cu alte cuvinte, îmi educ copiii zilnic, cum să nu fie geloși unul pe celălalt, prin: comunicare, atenție pentru fiecare în parte și validarea lor individuală.

“Copiii mei nu se bat! Se pupă și se imbrățișează“

Fie că avem un copil, doi, trei sau mai mulți, ne dorim să nu fie geloși sau, mai exact, să nu își manifeste gelozia în așa fel încât să devină un stres și o problemă pentru ei și pentru cei din jur. Vrem ca frații să nu fie geloși între ei, sau în cazul în care este doar un copil în familie, acesta să nu intre în panică atunci când își vede mama luând în brațe un alt copil. Dacă am conștientizat acest aspect și ne preocupă, este un prim pas în a gestiona gelozia. Am constatat că la copii, ca și la adulți de altfel, gelozia îmbracă atâtea forme… Uneori ridică mâna să lovească. Eu sunt acolo si le spun: “știu că ești supărat, dar noi nu ne lovim“.

Alteori plâng sau fac o criză de nervi dintr-un motiv banal, care însă poate fi doar un pretext pentru a-și elibera furia și supărarea că fratele sau sora au primit mai devreme o laudă sau o apreciere. Eu sunt acolo și le reamintesc un lucru bun și frumos pe care l-au făcut și le spun cât de minunați sunt. Despre jucării sau alte obiecte i-am învățat cum să le împartă ori să își aștepte rândul, dar cel mai important mesaj este că acestea nu trebuie să fie un motiv de ceartă. Dacă o jucărie le provoacă frustrare sau este un motiv de plâns, mai bine o punem deoparte o vreme. Și le spun asta înainte să înceapă un razboi pe vreun pluș.

… Îmi era teamă că nu o să-i pot iubi la fel…

Până să am primul copil, nu îndrăzneam să îmi doresc mai mulți. Îmi era teamă că nu o să-i pot iubi la fel! Ce prostie! O spun repede acum, ca să fie clar! Nu există așa ceva! Și mai credeam că mama o iubește mai mult pe sora mea. Și asta este o prostie! M-am convins după ce am devenit mamă a doua oară. Simțeam atâta iubire pentru primul meu copil încât mă gândeam că e imposibil să pot mai mult. Se poate, și asta mi se pare fascinant. Cum poți să iubești atât!? Atât de pur, atât de frumos, atât de diferit și unic pe fiecare copil în parte… Deși abia împlinise doi ani Mathias când s-a născut prima lui soră, l-am pregătit mult pentru acel moment.

Mi-a fost frică să nu se simtă mai puțin iubit sau amenințat de apariția Klarei. Au contat toate discuțiile pe care le-am avut cu el, despre sora lui, înainte ca ea să se nască. O integrasem deja cu dragoste si bucurie în viața noastră, iar el a primit-o acasă de parcă s-ar fi știut deja. La fel i-am pregătit și pentru sosirea pe lume a lui Karin.

Când s-a născut Klara, Mathias era deja integrat în colectivitate, la fel și Klara când s-a născut Karin. Am considerat că, dacă ei vor fi fericiți la gradiniță, vom câștiga cu toții pe mai multe planuri. Când fratele era la grădiniță, eu îi puteam acorda bebelușei toată atenția făra ca el să se simtă neglijat și să fie gelos. Iar el era fericit la grădiniță, unde făcea atâtea activități interesante și educative. Așa s-a întâmplat și cu Klara. Iar când frații veneau de la grădiniță, atenția mea se muta cel mai mult către ei. Am ales pentru ei o comunitate mica, în care am simțit că pot avea încredere și unde metoda educațională corespunde principiilor mele. Nu i-am dus la creșă. Acum merg toți trei la aceeași grădiniță și sunt fericită că cei trei frați au o relație armonioasă. Se completează reciproc, au grijă unul de celălalt.

Mă topesc atunci când îi vad cum se îmbrățișează, cum se pupă și se hârjonesc cu dragoste. Micile momente de tensiune există și între ei și sunt firești, dar grjia și răbdarea cu care le gestionăm în familie, mă fac o mamă mulțumită de relația pe care cei trei frați o au și nu am fost, niciodată până acum, în situația în care să spun: “copiii mei se bat, și eu nu știu ce să mai fac!“

Dragile mele mame, știu că știți atâtea…, dar ce bine îmi prinde mie când, exact atunci când am nevoie, când cred că nu mai știu ce am de făcut, cineva îmi reamintește niște lucruri, îmi ridică norul de pe frunte și mă ajută să văd soluția care să mă scoată la liman. Ce vreau să vă spun? Că sunteți minunate și perfecte, și soluțiile pentru a avea relațiile pe care vi le doriți între copiii voștri, pliate pe vârstele lor, pe complexitatea personalității și temperamentelor lor, sunt în mintea și în inima voastră. Doar priviți acolo, apoi spre copiii voștri.

(articol publicat ca editorial in revista Unica)

4 Comments

  1. Avatar Co. 23 septembrie 2020 at 1:18 pm

    Eu am un copil, deocamdata, dar ne dorim pe viitor sa marim familia. Ce bine si refreshing e sa citesc ca se poate foarte frumos si cu 3! Felicitari 😊

    Reply
    1. Petrea Lavinia Petrea Lavinia 23 septembrie 2020 at 1:37 pm

      Multumim!!! Curaj și multa sănătate!
      🤗

      Reply
  2. Avatar Vali Stefan 6 octombrie 2020 at 3:37 pm

    Doamne cât de bine ai descris. Am 3 copii si la fel ma gandeam si eu cum pot împărți iubirea pentru ei,dar totul vine de la sine,Dumnezeu te ajuta si iti da răbdarea si tot ce e mai bine pentru acești copilași, aceste minuni adevărate.

    Reply
    1. Petrea Lavinia Petrea Lavinia 7 octombrie 2020 at 4:00 am

      ❤️ Sa fiti sanatosi si sa aveți o viata frumoasa! Multumesc ca ai împărtășit cu mine!

      Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *