Despre limite

Aici vei afla cum să impui cu răbdare și blândețe limite copiilor tăi! Ce se întîmplă în lipsa lor. De ce nu este realist planul tău dacă l-ai cules din teorii mărețe, și nu experimentând.

*

5 repere despre limite:

– limitele aduc echilibru în mintea copilului dar și în cadrul familiei

– limitele învață copilul despre siguranță și auto-disciplină

– limitele trebuie explicate în mod repetitiv, adaptat vârstei și etapei de dezvoltare a copilului

– limitele trasate nu vor fi “respectate“ de îndată de copil

– dacă simți că nu ești pregătit să impui noi limite sau reguli cu blândețe dar ferm, amână momentul

*

Idealul

“Eu nu o să le spun “NU“ copiilor mei. O să-i las să facă orice doresc, o să-i las să se exprime liber, cât vor, cum vor, o să-i încurajez să ia propriile decizii, o să-i las să își rezolve singuri conflictele cu alți copii, toată atenția mea va fi doar pentru ei, nu o să le impun reguli sau limite ca să nu le inhib geniul, o să fiu prietena lor, o să fiu… o să…“

“O să fii așa cum o să înveți să fii, experimentând alături de copiii tăi, Lavinia” îi spun eu, acum mamă a trei copii, Laviniei de acum 6 ani care își dorea atât de mult să fie mamă.

Una perfectă, care să bifeze idealuri aranjate frumos, cu liniuță, într-o listă imaginară. Unele sunt încă acolo, încerc să nu uit de ele și le aplic în educația copiilor mei… pe altele le-am tăiat, însă, “cu roșu“.

Realitatea

De câteva zile sunt într-o pasă… melancolică, să-i zicem. Da! Nu întodeauna sunt convinsă că alegerile și metodele mele de a-mi crește copii sunt cele mai bune. Uneori mă întreb dacă merită tot efortul și timpul în care stau – zeci de minute – rabdătoare și plină de afecțiune ca să le treacă câte-o criză de nervi, sau să le explic iar și iar câte-un lucru.

Apoi mă trezesc că a trecut ziua, nu am făcut mai nimic, iar întunericul mă găsește stând pe jos, lângă patul în care m-aș întinde și aș adormi într-o clipă, și vorbindu-i cu blândețe lui Karin, fiica noastră cea mică, despre faptul că fiecare trebuie să doarmă în patul lui.

Starea melancolică mă prinde într-un plin proces de stabilire a unor noi limite în relația cu Karin, care recent a împlinit 2 ani. Dulcea tristețe se explică și prin faptul că un astfel de proces îmi aduce și sentimente confuze și chiar de vinovăție.

Din experiențele cu frații ei, știu cât de dificilă este vârsta între 2 și 3 ani, și odată luată hotârârea de a face unele schimbări sau de a impune limite, trebuie să fii și foarte tare pentru că se lasă cu plânsete, cu dramatism și cu un teatru atât de bun, încât ai face orice compromis ca momentul să fie depășit. Dacă simți că nu ești un părinte pregătit să aplici cu fermitate și perseverență deciziile luate, mai bine amâni momentul.

Ce se întâmplă când nu există limite

Am ajuns la concluzia că pe fiica noastră cea mai mică, Karin, am ținut-o prea mult în brațe. “Ei și ce?! E copil, e mică, are nevoie de afecțiune, caută dragoste și atenție când vrea în brațe“, mi-ar spune un cor de mame la unison. “Poate!“ aș spune eu, dacă am vorbi despre un copil care într-adevăr ar avea parte de prea puțin timp acordat de părinții foarte ocupați, ori incapabili să își arate afecțiunea.

Dar nu este și cazul ei. Indiferent de cât timp îmi petreceam cu fetița mică, individual, ea tot mai mult își dorea să fie purtată în brațe. Și nu spun întâmplător “purtată“ în brațe, pentru că nu era suficient să o țin șezând pe ceva, ci îmi cerea să mă și ridic. Brațele mele deveniseră pentru Karin reduta cucerită în fața fraților.

De acolo, de sus, biruitoare, îi privea pe ceilalți și se simțea stăpâna mea. Și voia să fie și plimbată ca să-și trâmbițeze victoria. Dacă nu eram eu, proceda la fel cu alte brațe pe care ea considera că trebuie să le cucerească pentru a se simți stăpână. Făcea la fel și la grădiniță. Și dacă nu primea asta, acasă sau la grădiniță, plângea… și plângea din ce în ce mai dramatic până “victima“ ceda. Povestea aceasta îi afecta și pe frați și pe ceilalți copii de la grădiniță, dar și pe ea, care plângea și făcea crize dacă nu era plimbată în brațe.

Mi-am dat seama că trebuie să iau atitudine și să impun limite. În schimbul acestor plimbări, stau lângă ea, o mângâi, o pup și îi explic că brațele mele sunt acolo să-i ofere dragoste, dar nu sunt un mijloc de transport. Pentru asta are picioare și se descurcă foarte bine singură.

Nu am depășit complet momentul, dar stăm mult mai bine. Și ea și eu.

Limitele impuse cu blândețe și răbdare

Dacă nu aș fi impus limite în relația mea cu copiii, m-aș afla acum într-un haos total. O mamă nu trebuie să fie sclava copiilor săi. Nu cred că face bine cuiva.

Da! O mamă este sclava puiului ei la nivel emoțional, însă acest sentiment trebuie să rămână în adâncul sufletului și în cel mai nobil mod. Nu mă simt confortabil să le transmit copiilor mesajul că ei pot face orice vor din mine. Că eu pot să duc oricât, orice, că este în regulă ca eu să fac totul în locul lor. Și am înțeles că asta nu are nicio legătură cu dragostea și nici măcar cu disponibilitatea mea de sacrificiu față de ei. Cred că în acest mod îi învăț ce înseamnă respectul de sine.

Îi iubesc de tremur de emoție când mă uit la ei. Le respir fiecare mișcare, fiecare cuvânt, fiecare gest. Mi se umezesc ochii de drag când mă uit la ei și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi i-a dat.

Am mai înțelesc că a le spune: “sunt obosită, mâinile și picioarele mele vor să se odihnească acum, iar voi trebuie să vă adunați hainele lăsate pe jos“, nu înseamnă nici că îmi arăt slăbiciunile în fața lor, nici că îi iubesc mai puțin dacă îi responsabilizez. Cred că așa, îi fac să înțeleagă că și eu am limitele mele. Fizice și psihice. Și trebuie să mi le respecte, cum și eu le respect nevoile.

Mi s-a întâmplat chiar să îmi dea lacrimile o dată în fața lor, copleșită de unele situații în care fiecare voia ceva de la mine și nu reușeam să mă fac auzită, ascultată. Le-am spus: “Eu nu știu ce să mai fac acum“. Nu aplic un șantaj emoțional! Este o reacție naturală și este percepută ca atare. Ei mă văd într-o stare naturală și firească și astfel mă vor crede atunci când le voi spune: “este în regulă să plângi, lasă emoția să iasă, eu sunt aici să te susțin“.

Am înțeles că limitele impuse cu blândețe asigură un echilibru între “momlife“ și tot ceea ce este o femeie dincolo de a fi mamă, dar și între personalitatea unui copil și autoritatea și modelul pe care trebuie să le recunoscă în părintele său. Iar acest echilibru asigură în familia mea o stare de bine și de armonie.

Și avem și reguli! Deci am tăiat cu roșu din lista mea imaginară și ideea mea de a nu le impune limite copiilor. La noi în casă limitele țin de siguranța lor și a noastră, dar și de ceea ce eu numesc “bun simț“.

“Nu ne lovim!“, “Nu ne jignim și nu țipăm unii la alții“ , “Nu mâncăm prin toată casa ci la masă“, “Nu călătorim cu mașina fără centuri“, “Nu cumpărăm câte o jucărie de fiecare dată când mergem la magazin“ . E o scurtă listă de “Nu-uri“ la care se mai adaugă câteva în funcție de situație, în rest, e adevărat, nici mie nu îmi place să le spun “Nu“. Le ofer alternative, cât se poate, sau le căutăm împreună.

Știu că uneori ajungem la epuizare și ne întrebăm dacă merită tot efortul nostru atunci când nu alegem cele mai comode variante de a ne educa copiii, dar am fi împăcate să facem altfel?!

*

6 Comments

  1. Avatar Mariana Radulescu 23 octombrie 2020 at 5:36 am

    Foarte bun, articolul!!

    Reply
    1. Petrea Lavinia Petrea Lavinia 23 octombrie 2020 at 9:25 am

      Multumesc mult! Multumesc ca ati citit! 🙏

      Reply
  2. Avatar Daniela 23 octombrie 2020 at 11:41 am

    🌺Minunată ești Lavinia!
    Mă regăsesc în rândurile acestea, îți mulțumesc și îți doresc multă sănătate și putere alături de comorile voastre! ❣️

    Reply
  3. Avatar Gabriela 24 octombrie 2020 at 4:51 pm

    Chiar ajuta ce ai scris! Multumim pentru sinceritate, Lavinia 😊

    Reply
    1. lavinia lavinia 25 octombrie 2020 at 5:31 am

      Multumesc mult pentru ca ai citit și mi-ai lăsat și un feedback. Ma ajuta și ma încurajează!
      🙏🤗

      Reply

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *