Cum să creștem copii independenți și responsabili

ORDINEA DE AFARĂ ȘI DINĂUNTRU

 

Îmi place ordinea. Ordinea lucrurilor în casă. Lipsa ei îmi aduce neliniște. O astfel de “pretenție“ este ușor incompatibilă cu imaginea unei case cu trei copii încă mici, în care nu există o persoană angajată să se ocupe de acest “moft“. Aș putea spune chiar că “țara arde și baba se piaptănă“, dacă eu mai am o astfel de pretenție după o izolare forțată de pandemie, în care casa întreagă a devenit loc de joacă, cu grădinițe online și o stare de alertă care a adus atâtea schimbări în rutina noastră.

Și copiii mei știu că îmi place ordinea, pentru că le reamintesc mereu și le argumentez și de ce. Ordinea în spațiul în care trăim, studiem, lucrăm, ne aduce armonie și echilibru și ne eliberează de haos, nu doar vizual, ci și mental. Și cred – mai ales acum, când pentru mulți biroul și școala s-au mutat acasă – că avem nevoie de ordine în jurul nostru.

Ca să am parte de această ordine în cea mai mare parte a timpului, am încercat să-i responsabilizez pe copii încă de mici. Le-am dat sarcini potrivite vârstei lor și în legătură cu obiectele care îi privesc în mod direct, și mă refer aici în primul rând la jucării. Cumva m-am și folosit de pasiunea lor firească pentru jucării, ca să încep să-i responsabilizez. Cum au grijă de ele, așa le vor avea, sau nu. Am adunat până acum câțiva saci de jucării pe care ei au refuzat să le strângă, să le sorteze și să le pună la locul lor, și pe care eu le-am scos din “circuit“ o vreme, în ciuda plânsetelor după eu știu ce figurină.

Asta a ajutat mult. A fost un punct de plecare către alte sarcini pe care le-am dat copiilor, ca să le arăt drumul spre independență, spre luarea propriilor decizii, spre validarea lor ca oameni mici, dar în stare să își aleagă hainele și să se îmbrace, să își ia o gustare dacă le este foame, să se spele singuri, și – de ce nu? – să se descurce cu brio și la lecțiile din fața calculatorului. Dar nici nu am exagerat cu trasarea sarcinilor, ca să nu alunec într-o extremă în care să-i încarc fără să vreau cu griji de adult. 

 

DRUMUL CĂTRE INDEPENDENȚĂ

 

Băiețelul nostru venea de la școală, se dezbrăca și își lăsa hainele acolo, în mijlocul camerei, al holului sau unde îi venea lui. L-am rugat să le pună în coșul cu rufe pentru spălat. Nu a făcut asta imediat, dar nici nu le-am luat în locul lui. Au stat acolo câteva ore, în care eu i-am dat exemplul meu: ce fac eu cu hainele mele, apoi i-am reamintit că în casă avem câteva reguli și fiecare are de îndeplinit niște sarcini. Într-un final și-a strâns hainele, fără ca eu să-i mai fi zis ceva, iar acum face – aproape întotdeauna – exact ce trebuie cu ele.

Astfel de acțiuni aparent mărunte fac parte, însă, dintr-un proces complex prin care ne pregătim și învățăm copiii să fie responsabili și independenți în legătură cu lucruri cu adevărat importante. Așa ar fi procesul de învățare, care s-a modificat atât de mult în timpul pandemiei pe care o traversăm, și pe care vrem să-l abordeze cu seriozitate.

Cu toții, oameni mici și mari, trebuie să depășim această perioadă și să ne descurcăm cât mai bine cu putință. Noi, părinții, să reușim să muncim, să ne ocupăm și de casă, să ne iubim și să ne sprijinim copiii când și cât este nevoie, ca să reușească să acumuleze informații într-un sistem diferit față de ce știau ei până acum. Dar trebuie să mai și respirăm puțin, iar copiii, dacă vârsta o permite – poate pentru prima dată pentru unii dintre ei – să rămână singuri acasă… ca să facă școală.

O metodă prin care ne putem învăța copiii să fie independenți și responsabili este jocul didactic, cu care copiii au luat deja contact la grădiniță sau la școală, dar pe care noi îl putem continua acasă.

Sfaturile le-am primit de la Florentina Ștefan, consilier educațional și director de școală privată, cu zeci de ani de experiență în sistemul educațional, care ne explică:

Jocul didactic presupune o suită de sarcini, reguli, variante de joc care în timp au rolul de a-i responsabiliza, de a-i organiza pe copii. De asemenea, rutinele sunt foarte folositoare și trebuie introduse în viața copilului și acasă.

Totodată, aprobând sau dezaprobând acțiunile copilului, îl ajutăm săși construiască propriile permisiuni și interdicții care vor fi preluate de personalitatea lui.

Părintele trebuie să continue acest proces, ca atunci când învățarea se mută în mediul online, copilul să trateze cu aceeași seriozitate actul didactic. Fiecare exemplu al nostru va fi luat drept adevăr absolut.

 

COPILUL ADAPTAT – RESPONSABILIZAREA POTRIVIT VÂRSTEI

De ce este esențial să-i învățăm pe copii să fie responsabili în aceste vremuri?

Un copil responsabil, un copil învățat cu rutinele, va fi capabil să se adapteze rapid la orice mediu de comunicare nou. Copilul nu trebuie să se simtă permanent supravegheat sau să știe că în spatele lui este cineva care îi poate sări în ajutor dacă vreo sarcină de lucru îi dă bătăi de cap, însă este bine să știe că, dacă tehnic va întâmpina vreo problemă, există un adult în casă care să remedieze acest lucru. Și în mediul online, orele de curs ar trebui să se desfășoare cu aceeași rigurozitate, într-un mediu ordonat, aerisit, fără jucării sau obiecte personale ce pot distrage atentia copilului, ne răspunde Florentina Ștefan.

Acum, mai mult ca oricând, părinții trebuie să facă echipă cu învățătorii și profesorii, ca să ne susținem în mod constructiv copiii într-un an școlar în care lipsește și interacțiunea fizică între părinți și dascăli. Ce avem de făcut?

Părintele trebuie să încurajeze copilul, asigurându-l că este lăsat pe mâini bune și că poate să apeleze oricând la adulții din școală. Părintele este cel care consolidează relația copil-învățător sau profesor, prin discuții, prin exemple din experiența trăită de el în anii de școală.

Experiențele copilului trebuie normalizate de către părinte și trebuie să-l asigurăm permanent că avem încredere în el“, ne spune Florentina Ștefan.

Un stres important îl reprezintă cursurile online, și parcă aud gândurile interioare și frământările unui părinte în aceste zile, legate de educația copilului: “l-am lăsat pentru prima dată singur acasă și în fața calculatorului“, “oare a înțeles ce le-a predat astăzi învățătoarea?“, “a reușit să fie atent atâtea ore în fața unui ecran?“, “l-a ajutat bunica să se conecteze la timp?“, “ar trebui să stau lângă el în timpul cursurilor, dar cum să fac asta dacă și eu am de lucru?“.

Ca să vă ofer câteva coordonate corecte, am stat de vorbă cu Ana-Maria Stancu, consultant în educație digitală și fondatoarea RoboHub, de la care am vrut să aflu în primul rând cam cât de mult trebuie să se implice adulții, în mod direct, în școala din fața computerului.

Pentru clasele primare, oricât ar dori părinții să îi lase să fie mai independenți, tot e nevoie să mai stea în preajma computerului când au loc lecțiile online, pentru a auzi temele, dar și pentru a asculta ce zice invățătoarea și cum reacționează copiii. Pentru gimnaziu, situația este deja diferită. Părinții trebuie să găsească formula prin care să își responsabilizeze copiii, dar să și monitorizeze că aceștia își fac temele și învață ce au de învățat. În general, aceasta este perioada în care încep discuțiile cu ei, sunt responsabilizați, și cel mai util este ca părinții să vorbească cu copiii și să afle de la aceștia ce au de pregătit, mai degrabă decât să stea lângă ei când au loc lecțiile online“, ne spune Ana-Maria.

Ca să știm însă exact ce fac copiii în timpul petrecut online, Ana-Maria ne-a sugerat câteva soluții concrete:

Există mai multe softuri care pot fi instalate, atât pe tablete, cât și pe computer. Unul dintre ele este Family Link de la Google, care poate fi instalat pe tabletele Android. Din acesta se poate controla conținutul accesat de copil, de exemplu pe YouTube.

Un alt soft foarte folosit este Qustodio – un soft care se poate instala atât pe calculatoare Windows și Mac, cât și pe Android si Kindle. Softul poate monitoriza activitatea pe social media, SMS-uri și activitatea pe web, și permite setarea unui orar de accesare a Internetului.

Unii ar putea remarca interferența cu viața privată a copiilor noștri și probabil ar avea dreptate, însă trebuie să avem în vedere și prezența crescândă a cyberbullyingului, un fenomen care există și în România. Există foarte multe riscuri și cred că noi, părinții, avem o responabilitate să îi protejăm și în mediul online.  

În ultimele luni s-a făcut mai mult decât în toți anii din urmă. Școlile au început să facă achizițiile necesare, profesorii învață să folosească platforme online. Însă aspectul cel mai important este că toată această digitalizare a ajuns și acasă la copii. Părinții, bunicii au trebuit și ei să învețe ce e Zoom, ce e Google Classroom sau Microsoft Teams, cum te loghezi, cum faci poze și le trimiți pe WhatsApp. Partea bună este că, odată ce am ajuns aici, cu greu mai putem da înapoi, adică digitalizarea este aici și nu există decât drumul înainte“.

*

Așa cum frumos ne-a spus Ana-Maria, în această aventură în care suntem acum împreună cu copiii noștri, “nu există decât drumul înainte“, pe care trebuie să-l parcurgem cu iubire, răbdare și înțelegere. Să fim mereu atenți la emoțiile copiilor noștri, care trebuie să știe de la noi că “EI POT!“ și că “VOR REUȘI!“.

*

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *